Rambler's Top100

File de istorie

Cu 70 de ani în urmă la Chişinău a fost creat ghetoul evreiesc

13:46 26.07.2011

      CHIŞINĂU, 26 iul – Novosti-Moldova, Vladimir Popov. La 26 iulie 1941 din ordinul primului comandant al Chişinăului ocupat de trupele germano-române, colonelului Tudose, în oraş a fost creat ghetoul evreiesc. Evreilor li s-au pus la dispoziţie două zile pentru strămutare în cadrul lui. În prima şi cea mai cunoscută alocuţiune în faţa populaţiei ghetoului Tudose a spus: „Jidani, de astăzi voi sînteţi sclavii României Mari. Cine nu va îndeplini ordinele, va fi împuşcat...”.

       

      Hotarele ghetoului treceau pe străzile Harlampiev, Cojuhari, Voznesenscaia şi Pavlov, care erau adiacente actualei staţii Visterniceni.

       

      În prima zi după strămutare evreii au fost ţinuţi cîteva ore în piaţă fără hrană şi apă pe arşiţa toridă, fără să le permită să-şi facă nevoile. Seara ocupanţii, continuîd bătaia de joc de oameni, au imitat împuşcarea.

       

      În Chişinău ocupanţii au intrat la 16 iulie şi deja peste 24 de ore subdiviziunea „Einsatzgruppen” a poliţiei securităţii şi SD şi jandarmii români au exterminat circa 14 mii de bărbaţi-evrei. La 1 august au fost selectaţi, chipurile, pentru expediere la munci 450 de tineri şi tinere – 411 dintre care au fost împuşcaţi peste cîteva zile. Mai tîrziu sub acelaşi pretext au fost adunaţi încă 500 de oameni, 300 dintre care au fost împuşcaţi.

       

      Pînă la 11 august în ghetou erau deţinuţi 10 578 de oameni. De la 5 august evreii din oraş erau obligaţi să poarte steaua cu şase colţuri ca semn de distincţie. La mijlocul lunii septembrie 1941 numărul deţinuţilor ghetoului s-a majorat pînă la 11 525 oameni. Apropo, de pe teritoriul ghetoului n-au fost evacuaţi localnicii creştini, care au primit permise speciale pentru intrarea şi ieşirea din ghetou.

       

      Majorarea numărului populaţiei se explică prin faptul că în ghetoul din Chişinău au fost adunaţi şi evreiii din tîrguşoarele din jur. Începînd cu 8 octombrie şi pînă la sfîrşitul lui octombrie 1941, ocupanţii (după lichidarea unei părţi din deţinuţi) au realizat deportarea. Ea se desfăşura în cîteva etape. Oamenii erau mînaţi în principal pe jos. La 2500 de oameni au fost repartizate 100 de căruţe. Încercările disperate ale Comunităţii Evreieşti din România de a preveni deporatrea nu s-a încununat de succes.

       

      Potrivit recensămîntului din 29 decembrie 1930 în Basarabia locuiau 207 mii de evrei, în Bucovina – 108 mii. Într-un an de putere sovietică numărul de evrei în aceste teritorii s-a majorat din contul celor repatriaţi din România. Numărul celor mobilizaţi în Armata Roşie sau evacuaţi în spatele frontului a constituit cel mult 40 de mii.

       

      Potrivit datelor experţilor, „în două luni (iulie-august 1941) de dominaţie a germanilor şi românilor în aceste teritorii au fost exterminaţi sau au decedat peste 150 mii de evrei basarabeni şi bucovineni”. În total însă, potrivit unor calcule foarte competente, în Transnistria, Basarabia şi Bucovina naziştii au exterminat aproximativ 330-350 mii de evrei sau pînă la 90% din toată populaţia evreiască.

       

      Pe teritoriul Moldovei în perioada din 1941 pînă în 1942 au fost create circa 20 de ghetouri.

       

      Pentru agenţia multimedia a dat apreciere evenimentelor cu o vechime de 70 de ani Serghei Nazaria, doctor în istorie, doctor habilitat în ştiinţe politice, director al Asociaţiei Istoricilor şi Politologilor „Pro-Moldova”, specialist în Holocaust.

       

      „Ce concluzii trebuie să tragem din acele evenimente sîngeroase?... Prima şi principala – ele nu trebuie date uitării şi despre ele trebuie să se vorbească. Aceasta e o lecţie pentru acei care neagă exterminarea evreilor în Europa, care are denumirea de Holocaust. Este de asemenea o lecţie pentru adepţii de astăzi ai unionismului românesc şi admiratorii mareşalului Antonescu, care se ocupă de aţîţarea oamenilor de diferite naţionalităţi unii împotriva altora, făcînd declaraţii xenofobe”.

       

      Potrivit spuselor lui Nazaria, „ceea ce s-a produs la finele săptămînii trecute în Norvegia prosperă şi liniştită este un exemplu elocvent al apariţiei fascismului pe baza toleranţei infinite”.

       

      „În acest context recenta declaraţie a Preşedintelui României Băsescu că el ar repeta ordinul lui Antonescu  – „Soldaţi români, treceţi Prutul!” şi lipsa reacţiei la aceasta din partea structurilor europene, este cel puţin stranie. Fiecare om rezonabil trebuie să înţeleagă că contracararea „urmaşilor” contemporani ai fascismului este necesară măcar pentru ca evenimentele groaznice din anii 1941-1942 să nu se repete niciodată. Ei de asemenea nu trebuie să uite de iminenţa pedepsei, care au avut-o acei, ale căror idei ei se străduie acum să le transpună în fapt”, - a specificat istoricul.

       

       

       

       

      A adăuga în blog
      Cod pentru publicare:
      Preview:
      A expedia ştirea

      *Toate cîmpurile obligatoriu trebuie să fie completate