Incidente
Directorul unei firme a fost reţinut pentru mită

CHIŞINĂU, 3 feb – Novosti-Moldova. Ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) l-au reţinut în flagrant pe directorul unei firme, suspectat de trafic de influenţă, transmite agenţia Novosti-Moldova cu referire la serviciul de presă al CCCEC.
După cum a comunicat vineri pentru agenţie un colaborator al serviciului de presă al CCCEC, suspectul ar fi estorcat şi primit de la un cetăţean mijloace băneşti în valoare de 300 de euro, susţinînd că ar avea influenţă asupra membrilor comisiei de examinare din cadrul Biroului de Examinare şi Evidenţă a Transportului din oraşul Ialoveni, în scopul facilitării susţinerii examenului şi eliberării permisului de conducere auto cu categoriile „D” şi „E”.
La momentul reţinerii în flagrant, cei 300 euro marcaţi „mită CCCEC” au fost predaţi benevol de către suspect.
A fost pornită o cauză penală în temeiul art.326 Cod Penal al Republicii Moldova, iar suspectul riscă o amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau privaţiune de libertate pe un termen de la 2 la 6 ani.
- A adăuga în blog
- A expedia ştirea
- Versiunea pentru imprimantă










