Fluxul de ştiri
Ministrul agriculturii al RM – Partea rusă a fost informată despre modificările referitoare la produsele vinicole moldoveneşti

CHIŞINĂU, 29 iulie – Novosti-Moldova. Lista modificărilor, realizate de noi în legătură cu produsele vinicole moldoveneşti în conformitate cu exigenţele „Rospotrebnadzor”-ului, a fost remisă părţii ruse prin intermediul Ambasadei Rusiei în Moldova, a declarat joi după şedinţa Guvernului ministrul agriculturii şi industriei alimentare al RM Valeriu Cosarciuc, comunică agenţia multimedia Novosti-Moldova.
„Sînt convins că după negocierile de mîine relaţiile noastre cu Rusia în domeniul businessului cu vinuri se vor stabiliza şi vor trece într-un nou stadiu de dezvoltare”, - a menţionat Cosarciuc, dînd răspuns la întrebarea jurnaliştilor despre pericolul instituirii embargoului din partea Rusiei.
„Problemele privind condiţiile exporturilor de vinuri moldoveneşti în Rusia au fost examinate cu Secretarul de Stat al FR Grigorii Karasin în cadrul vizitei lui în Moldova”, - a spus Cosarciuc.
Ministrul a declarat de asemenea că nu sînt excluse perspectivele majorării volumului exporturilor de produse vinicole în ţările Uniunii Europene, în primul rînd, în Cehia, Germania şi altele.
„În afară de respectarea condiţiilor pieţelor de desfacere ale actualilor parteneri, cum este Rusia, noi trebuie să menţinem şi să dezvoltăm relaţii reciproc avantajoase şi cu acele ţări, care eventual ar putea deveni partenerii noştri”, - a spus Cosarciuc.
„Rospotrebnadzor”-ul, care a anunţat cu o lună în urmă că în vinurile moldoveneşti au fost depistate substanţe chimice nocive, de la 30 iulie ar putea institui embargou total pentru livrările lor în Rusia, a scris joi ziarul „Kommersant” cu referire la şeful structurii, medicul sanitar principal al FR Ghenadii Onişcenko. Anterior „Rospotrebnadzor”-ul a comunicat că examinează chestiunea referitoare la interdicţia livrărilor de produse vinicole numai de la un şir de întreprinderi moldoveneşti. Produsele nu corespundeau normativelor igienice privind conţinutul de plastificator dibutilftalat, iar în unele loturi au existat devieri la conţinutul de pesticid metalaxil.
- A adăuga în blog
- A expedia ştirea
- Versiunea pentru imprimantă









