Fluxul de ştiri
AIE-2: cronica naufragiului
CHIŞINĂU, 14 iul – Novosti-Moldova, Nicolae Costîrchin. Alianţa joi s-a împiedicat. S-a împiedicat la o problemă suficient de simplă – formarea Comisiei pentru examinarea chestiunii referitoare la monumentele de arhitectură.
Şeful liberalilor, fostul Preşedinte interimar Mihai Ghimpu în timpul examinării acestei chestiuni la şedinţa Parlamentului pe neaşteptate s-a năpustit asupra unuia dintre autorii proiectului de lege, Ghenadie Ciobanu. După cum a declarat principalul liberal, Ciobanu nu poate fi preşedinte al acestei comisii – unde el (Ciobanu) vroia să ajungă, - deoarece pe timpurile, cînd era ministru al culturii, au fost distruse multe monumente istorice din ţară. Dacă e însă să ne amintim că Ciobanu este deputat în Parlament din Partidul Liberal-Democrat, legătura motivaţională în acţiunile lui Ghimpu se întrezăreşte foarte clar.
A turnat gaz pe focul, care distrugea sub privirile puţinilor jurnalişti consensul lăudat al Alianţei, decizia liberalilor de a-l include în comisia nominalizată pe fostul liberal-democrat, acum deputatul independent, Mihai Godea. Drept răspuns liberal-democraţii au declarat că să sacrifice PL cota sa în favoarea lui Godea, dacă el le convine atît de mult.
Apogeul a fost declaraţia aceluiaşi Ghimpu că „în timpul prezentării candidaţilor pentru comisie din fiecare fracţiune PLDM îi va nominaliza şi pe pretendenţii din Partidul Comuniştilor”, care în această zi erau absenţi din sală.
Propunerea cunoscutului „luptător cu ocupaţia sovietică a Moldovei” n-a uimit multă lume. Doar la aceeaşi şedinţă PLDM n-a susţinut iniţiativa PL cu privire la modificarea legislaţiei despre administrarea Chişinăului, înaintată în scopul, ca noul edil ales al capitalei, nepotul lui Ghimpu, Dorin Chirtoacă, să obţină abilităţi extinse. Liberalii au fost susţinuţi în această problemă doar de democraţi. Legătura PDM şi PL, ale căror fracţiuni, în comparaţie cu fracţiunea PLDM, sînt puţin numeroase, este cunoscută. Conform înţelegerii AIE-2, dacă Lupu va deveni Preşedinte al Moldovei, Ghimpu se va alege cu postul de speaker al Parlamentului. Cu adevărat, în politică nu este o prietenie mai durabilă, decît acea, care este îndreptată împotriva părţii a treia. Dacă, desigur, în politică se poate vorbi despre prietenie...
Acesta „al treilea”, judecînd după toate, s-a dovedit a fi Primul ministru, liderul PLDM Vladimir Filat, care miercuri a certat colegii din Alianţă, menţionînd că ei, Ghimpu şi Lupu, practică „populismul, în spatele căruia îşi ascund neprofesionalismul”.
Neîncrederea reciprocă a membrilor AIE-2, în opinia experţilor, nu-i permite coaliţiei să promoveze o politică unică şi de aceea, această formaţiune, care niciodată nu s-a distins prin acţiuni coordonate, tot mai mult trosneşte din toate încheieturile.
- A adăuga în blog
- A expedia ştirea
- Versiunea pentru imprimantă















